siguranță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIGURÁNȚĂ, (
3)
siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate.
2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊
Loc. adv. Cu siguranță =
a) fără îndoială, desigur; sigur;
b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie, pricepere, îndemânare.
3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊
Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊
Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦
Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă.
4. Nume dat în trecut poliției secrete. [
Var.: (
înv.)
siguránție s. f.] –
Sigur +
suf. -anță.