signorie - explicat in DEX

signorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în evul mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria.

signorie (Dicționar de neologisme, 1986)
SIGNORÍE s.f. Organ de conducere în unele comune-republici italiene din evul mediu; primărie. ♦ Localul unde era instalată această instituție. [Pron. -nio-, gen. -iei. / < it. signoria].

signorie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SIGNORÍE s. f. organ de conducere în unele comune-republici italiene din evul mediu; primărie; localul, reședința ei. (< it. signoria)

signorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!signoríe [gn pron. ni] (si-gno-) s. f., art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile

signorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în Evul Mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în Evul Mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] — Din it. signoria.