siguranță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIGURÁNȚĂ, (
3)
siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate.
2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊
Loc. adv. Cu siguranță =
a) fără îndoială, desigur; sigur;
b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie, pricepere, îndemânare.
3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊
Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊
Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦
Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă.
4. Nume dat în trecut poliției secrete. [
Var.: (
înv.)
siguránție s. f.] –
Sigur +
suf. -anță.siguranță (Dicționar de neologisme, 1986)SIGURÁNȚĂ1 s.f. Lipsă de primejdie.
2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită; certitudine.
3. Dispozitiv la o armă de foc, care împiedică descărcarea întâmplătoare a acesteia. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric. [<
sigur +
-anță].
siguranță (Dicționar de neologisme, 1986)SIGURÁNȚĂ2 s.f. Nume dat în trecut poliției politice secrete. [Cf. it.
sicurezza].
siguranță (Marele dicționar de neologisme, 2000)SIGURÁNȚĂ s. f. 1. lipsă de primejdie. 2. lipsă de îndoială, convingere neclintită; certitudine. 3. capacitate a unui sistem tehnic de a-și păstra calitățile funcționale pentru care a fost creat. 4. dispozitiv la o armă de foc care împiedică descărcarea întâmplătoare a acesteia. 5. dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric, în cazul depășirii valorii nominale a acestuia. 6. (în trecut) poliția politică secretă. (< sigur + -anță)
siguranță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)siguránță s. f.,
g.-d. art. siguránței; (dispozitive)
pl. siguránțesiguranță (Dicționaru limbii românești, 1939)*siguránță f., pl.
e (it.
sicuranza, după rom.
sigur și ngr.
siguráda). Lipsă de pericul:
a călătorĭ în siguranță. Certitudine, lipsă de îndoĭală:
am siguranță că așa va fi. Poliția de siguranță, poliția care-ĭ urmărește pe criminalĭ:
agent al Siguranțeĭ. A pune în siguranță, a pune la adăpost de atacurĭ.
Cu siguranță, cu certitudine, sigur:
a ști cu siguranță. De sigur, fără îndoĭală:
cu siguranță că va veni.siguranță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)siguranță f.
1. caracterul celor sigure;
2. lipsă de orice pericol.
siguranță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SIGURÁNȚĂ, (
3)
siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate.
2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊
Loc. adv. Cu siguranță =
a) fără îndoială, desigur; sigur;
b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemânare.
3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊
Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊
Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦
Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă.
4. (în trecut) Organ de stat cu atribuții de a apăra ordinea și liniștea publică. [
Var.: (
înv.)
siguránție s. f.] —
Sigur +
suf. -
anță.