sfruntare - explicat in DEX

sfruntare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. – V. sfrunta.

sfruntare (Dicționar de neologisme, 1986)
SFRUNTÁRE s.f. Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; înfruntare, provocare; (p. ext.) nerușinare, obrăznicie. [< sfrunta].

sfruntare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfruntáre (rar) s. f., g.-d. art. sfruntắrii; pl. sfruntắri

sfruntare (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sfruntáre f. (d. sfruntat). Nerușinare obraznică: a minți cu sfruntare.

sfruntare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfruntare f. neobrăzare.

sfruntare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFRUNTÁRE, sfruntări, s. f. (Rar) Acțiunea de a sfrunta și rezultatul ei; p. ext. nerușinare, obrăznicie, impertinență. — V. sfrunta.