sfiiciune - explicat in DEX

sfiiciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios; atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală; sfială. [Pr.: sfi-i-] – Sfii + suf. -ciune.

sfiiciune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sfiiciúne (rar) (sfi-i-) s. f., g.-d. art. sfiiciúnii; (manifestări) pl. sfiiciúni

sfiiciune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sfiiciune f. sfială: de sfiiciune 'mi iese sângele ’n obraz EM.

sfiiciune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SFIICIÚNE, sfiiciuni, s. f. (Rar) 1. Caracter, fel de a fi timid, rușinos, sfios. 2. Atitudine, comportare lipsită de îndrăzneală. [Pr.: sfi-i-] — Sfii + suf. -ciune.

sfiicĭune (Dicționaru limbii românești, 1939)
sfiicĭúne f. (d. sfiicios). Sfială.