sfiire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SFIÍRE,sfiiri, s. f. Faptul de a se sfii; sfială. – V. sfii.
sfiire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) !sfiíre (rar) s. f., g.-d. art. sfiírii; pl. sfiíri
sfiire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SFIÍRE,sfiiri, s. f. (Rar) Faptul de a se sfii, sfială. — V. sfii.