secund - explicat in DEX

secund (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SECÚND, -Ă, secunzi, -de, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește funcția de adjunct al unui căpitan de vas. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. – Din fr. second, lat. secundus.

secund (Dicționar de neologisme, 1986)
SECÚND s.m. Ofițer pe o navă imediat inferior căpitanului și care îl poate înlocui pe acesta. [< fr. second, it. secondo, cf. lat. secundus].

secund (Dicționar de neologisme, 1986)
SECÚND s.n. 1. Vocea a doua care acompaniază o voce primă. 2. (Poligr.) Titlu interior al cărților și broșurilor. // s.f. Tiparul de pe a doua față a unei coli de tipar. [< fr. second, it. secondo, cf. lat. secundus].

secund (Dicționar de neologisme, 1986)
SECÚND num. ord. Al doilea. // adj. Care se află imediat după primul. [Pl. -nzi, -de. / cf. lat. secundus, fr. second].

secund (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SECÚND, -Ă I. adj. imediat după primul. II. num. ord. al doilea. III. s. m. 1. ofițer de navă care ajută sau înlocuiește pe comandant. 2. persoană care ajută pe o alta în muncă, în afaceri. ♦ (arbitru) ~ = (volei, baschet, hochei etc.) arbitru care secondează pe arbitrul principal în conducerea unei competiții. ◊ (box) tehnician (antrenor) care își asistă elevul la colțul ringului în timpul meciului. IV. s. n. 1. vocea a doua care acompaniază o voce primă. 2. titlu interior al cărților și broșurilor. V. s. f. tiparul de pe a doua față a unei coli de tipar. (< fr. second, lat. secundus)

secund (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!secúnd¹ adj. m., pl. secúnzi; f. secúndă, pl. secúnde

secund (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
secúnd² (ofițer) s. m., pl. secúnzi

secund (Dicționaru limbii românești, 1939)
*secúnd, -ă adj. (lat. secundus, al doilea) Al doilea (Se întrebuințează în matematică: A’, A”, A’”, a prim, a secund, a terț). Ofițer secund, ofiteru care tine locu căpitanuluĭ de bastiment. S. m. Ofițer secund.

secund (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SECÚND, -Ă, secunzi, -ele, num. ord., adj., s. n. 1. Num. ord., adj. Care vine imediat după primul în ordinea locului, a timpului sau a rangului; al doilea. ◊ Ofițer secund (și substantivat, m.) = ofițer care îndeplinește pe navă funcția de adjunct al căpitanului. Arbitru secund (și substantivat, m.) = arbitru care ajută pe arbitrul principal în conducerea unei competiții sportive. 2. S. n. Voce care acompaniază o voce primă și care se găsește pe locul al doilea în executarea unei melodii cântate din gură sau dintr-un instrument. — Din fr. second, lat. secundus.