secul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÉCUL s. m. v. secol.secul (Dicționaru limbii românești, 1939)*sécul m., pl.
e și m. (lat.
séculum, generațiune, sex, timp de domnie, secul, d.
secus, sexus, gen, sex; vgr.
tékos).
1. Veac, timp de o sută de anĭ:
a trăĭ un secul, creștiniĭ numără seculele de la nașterea luĭ Hristos, noĭ trăim in seculu al doŭăzecelea. 2. Epocă, timp (celebru):
seculu luĭ Pericle, August, Leon X, Ludovic XIV. 3. Timp, lume:
a trăĭ după obiceĭu secululuĭ. 4. Lumea civilă, viata lumească, în opoz. cu vĭata religioasă, și maĭ ales cu călugăria
5. Fig. Timp lung:
banĭ n’am mai văzut de-un secul (Em.). — Și
sécol (după it.). P. gen, cp. cu
an, anĭ și
veac, veacurĭ și
în veciĭ vecilor.secul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÉCUL s. m. v. secol.