scuti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCUTÍ, scutesc, vb. IV.
Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦
Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație.
S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. – Din
scut.scuti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scutí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. scutésc, imperf. 3
sg. scuteá; conj. prez. 3
să scuteáscăscutì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scutì v.
1. a apăra, a scăpa:
Doamne, scutește-mă de zile rele; 2. a apăra de sarcini sau dări:
a scuti de armată; 3. a dispensa:
scutește-mă, te rog; 4. a cruța:
moartea nu scutește pe nimeni. [Origină necunoscută].
scuti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCUTÍ, scutesc, vb. IV.
Tranz. 1. A dispensa pe cineva de anumite îndatoriri, sarcini, a nu supune la anumite obligații. ♦
Refl. A cere, a solicita să fie dispensat de o obligație.
S-a scutit la ora de sport. 2. A feri sau a scăpa pe cineva de ceva neplăcut; a cruța, a menaja. ♦ A lăsa în pace, a nu plictisi pe cineva. — Din
scut.