scutelnic - explicat in DEX

scutelnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCUTÉLNIC, scutelnici, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. – Scuti + suf. -elnic.

scutelnic (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
scutélnic², scutélnici, s.m. (înv.) scutier (tânăr nobil vasal care purta scutul și celelalte arme ale cavalerului sau seniorului).

scutelnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scutélnic s. m., pl. scutélnici

scutelnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
scutélnic m. (d. scutesc). Vechĭ. Om scutit de bir către stat în schimbu unor zile de muncă p. domn, boĭerĭ saŭ mînăstirĭ. Pl. Un corp de 500 de călăreți care, împreună cu sărăceiĭ, formaŭ câlârimea Bucureștilor și eraŭ comandațĭ de căpitanu spătăriiĭ. – Și scútnic (1814). V. iscusat.

scutelnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scutelnic m. 1. od. cel scutit de toate dările către stăpânire: scutelnicii munciau în folosul Domnului, al boierilor sau al mânăstirilor în apropierea cărora locuiau; 2. pl. corp de călărime în număr de 400: seimenii și scutelnicii pedeștri OD. [Derivat din scutì].

scutelnic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCUTÉLNIC, scutelnici, s. m. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Țăran care, în schimbul unor obligații suplimentare față de domn sau de stăpânul de moșie, era scutit de plata birului domnesc. — Scuti + suf. -elnic.