scumpătate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCUMPĂTÁTE, (
2)
scumpătăți, s. f. (Rar)
1. Scumpete (
1).
2. (La
pl.) Lucruri de preț, scumpeturi.
3. (În
loc. adv.)
Cu scumpătate = cu măsură, în mod cumpătat; cu exactitate, cu scrupulozitate, cu mare grijă. –
Scump +
suf. -ătate.scumpătate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scumpătáte (rar)
s. f.,
g.-d. art. scumpătắții; (lucruri)
pl. scumpătắțiscumpătate (Dicționaru limbii românești, 1939)scumpătáte f., pl.
ățĭ (d.
scump, zgîrcit). Economic, cruțare:
a cheltuĭ cu scumpătate ultimiĭ banĭ. Scrupulozitate:
a păstra cu scumpătăte obiceiurile strămoșeștĭ. Pl. Lucrurĭ scumpe (mobile, alimente ș.a.):
ziafet cu scumpătățĭ.scumpătate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scumpătate f.
1. calitatea celor scumpe;
2. fig. scrupulozitate:
a păstra cu scumpătate datinile străbune.scumpătate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCUMPĂTÁTE, (
2)
scumpătăți, s. f. (Rar)
1. Scumpete (
1).
2. (La
pl.) Lucruri de preț, scumpeturi.
3. (în
loc. adv.)
Cu scumpătate = cu măsură, în mod cumpătat; cu exactitate, cu scrupulozitate, cu mare grijă. —
Scump +
suf. -ătate.