scump (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari.
2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț.
Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit.
4. (
Înv. și
pop.) Zgârcit. ◊
Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut.
A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac.
A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. ◊ (Substantivat)
Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. – Din
sl. skonpŭ.scump (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)scump (-pă), adj. –
1. (
Trans. de
V.) Avar, zgîrcit. –
2. Care scumpește, care vinde scump. –
3. Costisitor. –
4. Prețios, de mare valoare. –
5. Iubit, drag. –
Mr. scumpu, scumbu, megl. scǫmp. Sl. skąpŭ „avar” (Miklosich,
Slaw. Elem., 45; Byhan 330; Conev 77),
cf. bg. skup, slov.
skôp, ceh. skoupý, pol. skąpy. –
Der. scumpătate, s. f. (
înv., avariție, scumpete);
scumpenie (
var. scumpete),
s. f. (
înv., zgîrcenie; creștere a prețurilor);
scumpet, s. n. (bijuterii, lucruri de preț);
scumpi, vb. (a urca prețul;
refl., a economisi);
scumpeală, s. f. (creștere a prețurilor);
scumpie, s. f. (
înv., zgîrcenie; sinderică, oțetar, Rhus cotinus), din
pol. skąpia (numele pare să se explice prin calitatea sa astringentă).
scump (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)scump adj. m.,
pl. scumpi; f. scúmpă, pl. scúmpescump (Dicționaru limbii românești, 1939)scump, -ă adj. (vsl.
skompŭ, murdar, avar; rus.
skupéc, pol.
skapy, avar). Zgîrcit, avar:
nu fi scump la tărîță și ĭeftin la făină (Prov.);
scumpu maĭ mult păgubește, și leneșiĭ maĭ mult aleargă (Prov.). Care costă mult, costisitor:
în acest oraș viața e scumpă. Prețios:
petre scumpe (geme: diamante, rubine ș.a.). Foarte ĭubit:
ĭubițiĭ meĭ copiiĭ. A fi scump la vedere, a te arăta rar în lume. Adv. Cu preț mare:
a vinde scump. A-țĭ vinde scump viața, a ucide mulțĭ dușmanĭ pînă să fiĭ ucis de eĭ.
scump (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)scump a.
1. sgârcit:
scump la tărâțe și ieftin la făină; 2. fig. rar:
o vezi d-ta cât e de scumpă la râs CR.;
3. care costă mult:
stofe scumpe; 4. prețios:
pietre scumpe; 5. fig. foarte iubit:
scumpi părinți. [Slav. SKÕPŬ, avar: sensul vorbei a fost românește înnobilit [!] (cf.
drag)]. ║ adv. cu preț mare:
a vinde scump. ║ m. sgârcit:
scumpul mai mult păgubește.scump (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpără la un preț ridicat; costisitor; (despre prețuri) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere prețuri mari.
2. (Despre lucruri) Valoros, prețios, de preț.
Daruri scumpe. 3. (Despre ființe) Foarte drag, iubit.
4. (
înv. și
pop.) Zgârcit. ◊
Expr. (A fi) scump la vorbă = (a fi) tăcut.
A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac.
A fi scump la vedere = a se arăta rar în societate, printre ceilalți oameni; a fi greu de găsit. (Substantivat)
Leneșul mai mult aleargă, scumpul mai mult păgubește. — Din
sl. skonpŭ.