scoarță - explicat in DEX

scoarță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Înveliș extern (gros și tare) al trunchiului și al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până la ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. – Lat. scortea.

scoarță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
scoárță (-țe), s. f. – 1. Coajă. – 2. Crustă. – 3. Loitră, corlată. – 4. Cuvertură, învelitoare, preș. – 5. Covor, tapet. – 6. Copertă. – 7. (Olt.) Portofel. – Istr. scorțĕ. Lat. scortea „de piele” (Diez, I, 374; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1557; REW 7742), confundată cu cortex „coajă”, cf. it. scorza, prov., cat. escorsa, fr. écorce, sp. escuerzo. Pentru evoluție, cf. coaje-cojoc. Der. scorțar, s. m. (bocănitoare, Sitta caesia); scorțar, s. n. (covor); scorțăraș (var. scorțărel), s. m. (arbore, Cinnamonum zeylanicum); scorțișoară, s. f. (scoarța scorțișorului; varietate de pere); scorțos (var. scorțoros, scorțuros), adj. (tare, uscat; aspru, dur; morocănos, iritabil); scorțoșa (var. înscorțoșa), vb. refl. (a se întări, a se înăspri); scorțolină (var. scorțotină), s. f. (prostituată); înscorți, vb. refl. (a crește scoarța; a se usca, a se înăspri).

scoarță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
scoarță, scoarțe s. f. (intl.) buzunar.

scoarță (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
scoárță, -e, s.f. – Covor cu urzeală din lână; cergă – Lat. scortea „haină de piele„.

scoarță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
scoárță s. f., g.-d. art. scoárței; pl. scoárțe

scoarță (Dicționaru limbii românești, 1939)
scoárță f., pl. e (lat. scórtea, manta de pele, fem. d. scórteus „de pele”, rudă cu cortex, córticis, scoarță, coajă; it. scorza, pv. cat. escorza, fr. écorce). Coajă, învălișu trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor. Învălișu de hîrtie saŭ de carton saŭ de lemn al uneĭ cărțĭ: a ceti o carte din scoarță'n scoarță (a o ceti toată. V. doască, tartaj). Velință, învălitoare de pat de lînă țesută ca și covoru național. Covor național, adică țesut, nu tuns. (Pl. în est și scorțurĭ, felurĭ de țoale). Loĭtră făcută din scîndurĭ saŭ din împletitură (leasă). A se face scoarță, a se îngroșa ca scoarța: haĭnele i se făcuse scoarță de apă înghețată, (fig.) acestuĭ nerușinat i s’a făcut obrazu scoarță. Soră de scoarță, soră vitregă (Cr.).

scoarță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
scoarță f. 1. învelișul unui arbore sau al unei plante lemnoase; 2. înveliș de carte: a citi din scoarță în scoarță; 3. velință: scoarță de pat; 4. covor subțire de lână țărănească: scoarțe frumos lucrate și înflorate; 5. pl. părți de scânduri în locul loitrelor. [Lat. vulg. SCORTEA = clasic CORTEX]. ║ adv. tare ca o scoarță: pânza s´a făcut scoarță.

scoarță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SCOÁRȚĂ, scoarțe, s. f. 1. Țesut protector (gros și tare) care acoperă tulpina și rădăcina plantelor; coajă. ◊ Expr. Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine de bună-cuviință. (Reg.) Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. 2. Învelișul exterior și solid al globului pământesc, cu o grosime care variază între 5 și 8 km în zona oceanică și între 30 și 80 km în zona continentală; coajă care se formează la suprafața pământului după ploi mari urmate de secetă. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarța cerebrală = partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță nervoasă cenușie. 4. Copertă rigidă a unei cărți, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarță în scoarță = de la prima până Ia ultima pagină, de la început până la sfârșit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transportă grăunțe. 6. Covor cu urzeală de lână sau bumbac și băteală din lână. — Lat. scortea.