safterea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos
(Fumaria officinalis). [
Var.: (
reg.)
seftereá s. f.] – Din
ngr. safterés.safterea (Dicționaru limbii românești, 1939)saftereá f., pl.
ele (ngr.
sahterés, d. turc. pers.
șahtere, „sudoarea șahului”). Fumărică, o plantă. – Și
săftărea (și
sefterea ?).
safterea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)saftereá s. f.,
art. saftereáua, g.-d. art. safterélei; pl. safteréle, art. safterélelesafterea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SAFTEREÁ, safterele, s. f. Plantă erbacee cu frunzele de culoare verde-cenușie, cu florile purpurii și cu fructul globulos (
Fumuria officinalis). [Var.: (
reg.)
seftereá s. f.] — Din
ngr. șafteres.saftereà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)saftereà f. V.
sefterea.