rotocol - explicat in DEX

rotocol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale, s. n., adj. (Pop.) 1. S. n. Imagine, contur, figură sau corp în formă de disc, de cerc sau de inel. ◊ Loc. adv. În rotocol = în spirală. 2. S. n. Mișcare circulară; rotire, învârtire. ◊ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva)= a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale. 3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [Var.: rotogól, -oálă adj., s. n.] – Roată + ocol.

rotocol (Dicționaru limbii românești, 1939)
rotocól și -gól n., pl. oale (met. din tîrcol și torocală. V. otrocol. Cp. și cu rostogol și vîrcol). Vest. Lucru rătund [!]: copiiĭ aŭ tăĭat rotogoale de hîrtie, locomotiva scotea rotogoale de fum. V. volbură și sul.

rotocol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rotocól¹ (pop.) adj. m., pl. rotocóli; f. rotocoálă, pl. rotocoále

rotocol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rotocól² s. n., pl. rotocoále

rotocol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
rotocol n. cerc, disc circular. [Compus sinonimic ibrid, format din lat. rota și slav. ocol].

rotocol (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ROTOCÓL, -OÁLĂ, rotocoli, -oale, s. n., adj. (Pop.) 1. S.n, Imagine, contur, figură sau coip m formă de disc, de cerc sau de inel. ◊ Loc. adv. În rotocol = în spirală. 2. S. n. Mișcare circulară; rotire, învârtire. ◊ Expr. A da rotocoale cuiva (sau la ceva) = a se învârti în jurul cuiva (sau a ceva); a jindui la cineva sau la ceva, a-i da târcoale. 3. Adj. Care are forma unui cerc; rotund. [Var.: rotogól, -oálă adj., s. n.] — Roată + ocol.