rotitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) ROTITÚRĂ,rotituri, s. f. (Pop.) Rotire, roată, ocol. – Roti + suf. -tură.
rotitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) rotitúră (pop.) s. f., g.-d. art. rotitúrii; pl. rotitúri
rotitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) ROTITÚRĂ,rotituri, s. f. (Pop.) Rotire, roată, ocol. — Roti + suf. -tură.