ritm (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RITM, ritmuri, s. n. 1. Așezare simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact;
p. ext. efect obținut prin această așezare. ♦ Vers.
2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență.
3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. – Din
ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus.ritm (Dicționar de neologisme, 1986)RITM s.n. 1. Armonie care rezultă din căderea regulată a accentului pe anumite silabe într-un vers sau într-o frază muzicală.
2. Desfășurare gradată, treptată. ♦ Mișcare regulată; cadență, tempo.
3. (
Arte) Proporție, armonie între părțile unui întreg. [Cf. lat.
rhythmus, gr.
rhythmos, fr.
rythme, it.
ritmo].
ritm (Marele dicționar de neologisme, 2000)RITM1 s. n. 1. periodicitate a unor mișcări, activități sau procese, repetare regulată la anumite intervale a acelorași momente. 2. armonie care rezultă din căderea regulată a accentului pe anumite silabe într-un vers sau într-o frază muzicală. ◊ mișcare regulată; cadență, tempo. 3. (arte) proporție, armonie între părțile unui întreg. (< fr.
rythme)
ritm (Marele dicționar de neologisme, 2000)RITM2(O)-, -RITMÍE elem. „ritm, cadență”. (< fr.
rythm/o/-, -rythmie, cf.
lat. rhythmus, gr.
rhythmos)
ritm (Dicționaru limbii românești, 1939)*ritm n., pl.
urĭ (vgr.
rythmós, V.
rimă). Cadență, măsură, accentuare simetrică a versuluĭ.
ritm (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ritm s. n.,
pl. rítmuriritm (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ritm n. măsură, cadență:
când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode EM.
ritm (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RITM, ritmuri, s. n. 1. Succesiune simetrică și periodică a silabelor accentuate și neaccentuate într-un vers sau în proză ori a accentelor tonice într-o frază muzicală; cadență, tact;
p. ext. efect obținut prin această așezare. 4- Vers. 2. Desfășurare gradată, treptată a unei acțiuni, evoluție mai rapidă sau mai lentă a unei activități, condiționată de anumiți factori. ♦ Periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități. ♦ Mișcare regulată; tempo, cadență.
3. Repetare periodică a unor elemente de arhitectură sau de decorație, la o construcție. — Din
ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus.