risipire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de
a (se) risipi și rezultatul ei. –
V. risipi.risipire (Dicționaru limbii românești, 1939)risipíre f. Acțiunea de a saŭ de a se risipi. Ruinare:
risipirea Ĭerusalimuluĭ. Debandadă:
a fugi în risipire.risipire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)risipíre s. f.,
g.-d. art. risipírii; pl. risipíririsipire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RISIPÍRE, risipiri, s. f. Acțiunea de
a (se) risipi și rezultatul ei. —
V. risipi.