rezită - explicat in DEX

rezită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REZÍTĂ, rezite, s. f. Rășină sintetică obținută prin condensarea la cald a formaldehidei și întrebuințată la fabricarea izolatoarelor electrice, a plăcilor de gramofon etc. – Din fr. récite, germ. Resit.

rezită (Dicționar de neologisme, 1986)
REZÍTĂ s.f. Rășină sintetică obținută prin condensarea la cald a formaldehidei cu fenoli. [Var. rezit s.n. / cf. fr. résite, germ. Resit].

rezită (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REZÍTĂ s. f. rășină sintetică, produs final în reacția de policondensare a fenolului cu formaldehida. (< fr. résite, germ. Resit)

rezită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rezítă s. f., g.-d. art. rezítei; pl. rezíte

rezită (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
REZÍTĂ (‹ fr., germ. {i}) s. f. Rășină sintetică obținută ca produs final în reacția de policondensare a fenolului cu formaldehida în prezența unui catalizator bazic. Se formează prin încălzirea rezolului la 150ºC. R. este solidă, insolubilă și infuzibilă. Se mai numește bachelită C. V. fenoplaste.

rezită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REZÍTĂ, rezite, s. f. Rășină sintetică obținută ca produs final prin policonden- sarea formaldehidei cu fenoli, în prezența unui catalizator bazic, și întrebuințată la fabricarea izolatoarelor electrice, a plăcilor de gramofon etc. — Din fr. résite, germ. Resit.