reziduŭ - explicat in DEX

reziduu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REZÍDUU, reziduuri, s. n. Rest rămas în urma unui proces chimic sau fizic efectuat asupra unui material brut. ◊ Reziduuri furajere = deșeuri din industria alimentară care pot fi valorificate în alimentația animalelor. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează substanțe lichide. [Pr.: -du-u. – Var.: rezídiu s. n.] – Din lat. residuum, fr. résidu.

reziduu (Dicționar de neologisme, 1986)
REZÍDUU s.n. Materie rămasă în urma unei operații de prelucrare chimică a unui material. ♦ Materie care se depune pe pereții recipientelor unde se păstrează diferite substanțe lichide. [Pron. -du-u, pl. -uuri, -uri. / < fr. résidu, it. residuo, cf. lat. residuus].

reziduu (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REZÍDUU s. n. 1. deșeu care rămâne în urma unei operații de prelucrare chimică a unui material. 2. materie care se depune pe pereții recipientelor în care se păstrează diferite substanțe lichide. (< fr. résidu, lat. residuum)

reziduu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
REZÍDUU, reziduuri, s. n. Materie rămasă de la o operație de prelucrare chimică a unui material. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor unde se păstrează substanțe lichide sau unde se produce o ardere. [Pr.: -du-u. – Pl. și: reziduri] – Fr. résidu (lat. lit. residuum).

reziduu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rezíduu (-du-u) s. n., art. rezíduul; pl. rezíduuri

reziduu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
REZÍDUU (‹ lat., fr.) s. n. Restul rămas de la o operație de prelucrare fizică sau chimică a unui material brut (ex. păcura, cenușa etc.). (PEDOL.) R. fix = conținutul total de săruri solubile din soluția solului, exprimat în procente sau în mg/100 g sol. ♦ Fig. Ceea ce este lipsit de valoare; inutil, inutilizabil.

reziduu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
reziduu n. ceeace rămâne dintr’o substanță supusă unei acțiuni chimice.

reziduu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REZÍDUU, reziduuri, s. n. Rest rămas în urma unui proces chimic sau fizic efectuat asupra unui material brut. ◊ Reziduuri furajere = deșeuri din industria alimentară care pot fi valorificate în alimentația animalelor. ♦ Materie care se depune pe pereții sau pe fundul recipientelor în care se păstrează substanțe lichide. [Pr.: -du-u. — Var.: rezídiu s. n.] — Din lat. residuum, fr. résidu.

reziduŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*rezíduŭ n., pl. duurĭ (lat. residuum, d. re-sídere, a se lăsa la fund, d. sidere, a se așeza. V. șed). Rămășiță, rest: cenușa e reziduu arderiĭ lemnelor. Drojdie: reziduu s´a depus la fund.