rezervatar - explicat in DEX

rezervatar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REZERVATÁR, -Ă, rezervatari, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Moștenitor) care se bucură de rezervă succesorală. 2. Adj., s. n. (Stat) care formulează o rezervă la încheierea unui tratat. – Din fr. réservataire.

rezervatar (Dicționar de neologisme, 1986)
REZERVATÁR, -Ă adj., s.m. și f. (Moștenitor) care are dreptul la rezerva succesorală. // s.n. Stat care formulează o rezervă la încheierea unui tratat. [Cf. fr. réservataire].

rezervatar (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REZERVATÁR, -Ă I. adj., s. m. f. (moștenitor) care are dreptul la rezerva succesorală. II. adj., s. n. (stat) care formulează o rezervă la încheierea unui tratat. (< fr. réservataire)

rezervatar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
rezervatár adj. m., s. m., pl. rezervatári; adj. f., s. f. rezervatáră, pl. rezervatáre

rezervatar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REZERVATÁR, -Ă, rezervatari, -e, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Moștenitor) care se bucură de rezervă succesorală. 2. Adj., s. n. (Stat) care formulează o rezervă la încheierea unui tratat. — Din fr. réservataire.