rezervat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REZERVÁT, -Ă, rezervați, -te, adj. 1. Pus la o parte, reținut, oprit, păstrat pentru cineva.
2. (Despre oameni;
p. ext. despre sentimente, atitudini) Care se ține în rezervă; sobru, circumspect, stăpânit, reținut, distant; discret. ♦ (Adverbial) Cu prudență. –
V. rezerva. Cf. fr. réservé.rezervat (Dicționar de neologisme, 1986)REZERVÁT, -Ă adj. 1. Oprit, păstrat, pus deoparte.
2. (
Despre oameni; despre sentimente etc.) Reținut, discret, prudent. [Cf. fr.
réservé].
rezervat (Marele dicționar de neologisme, 2000)REZERVÁT, -Ă adj. (despre oameni, sentimente, atitudini etc.) stăpânit, cumpătat, sobru; reținut, discret. (< fr.
réservé)
rezervat (Dicționaru limbii românești, 1939)*rezervát, -ă adj. Care se ține în rezervă, care nu se amestecă, circumspect, prudent:
om, cuvînt rezervat. Subst.
A face pe rezervatu. Adv.
A vorbi rezervat.rezervat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rezervat a. cu rezervă: discret, circumspect.
rezervat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REZERVÁT, -Ă, rezervați, -te, adj. 1. Pus la o parte, reținut, oprit, păstrat pentru cineva.
2. (Despre oameni;
p. ext. despre sentimente, atitudini) Care se ține în rezervă; sobru, circumspect, stăpânit, reținut, distant; discret. ♦ (Adverbial) Cu prudență. —
V. rezerva. Cf. fr. r é s e r v é.