revoltare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REVOLTÁRE, revoltări, s. f. (Rar) Faptul de
a (se) revolta. –
V. revolta.revoltare (Dicționar de neologisme, 1986)REVOLTÁRE s.f. Faptul de a (se) revolta. [<
revolta].
revoltare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REVOLTÁRE, revoltări, s. f. (Rar) Faptul de
a (se) revolta. —
V. revolta.