revolta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REVOLTÁ, revólt, vb. I.
1. Refl. A fi cuprins de revoltă, de indignare; a se indigna.
2. Refl. și
tranz. A (se) răscula, a (se) răzvrăti. – Din
fr. révolter.revolta (Dicționar de neologisme, 1986)REVOLTÁ vb. I. 1. refl. A fi cuprins de revoltă, de indignare.
2. refl., tr. A (se) răscula, a (se) răzvrăti. [P.i.
revólt. / < fr.
révolter, cf. it.
rivoltare].
revolta (Marele dicționar de neologisme, 2000)REVOLTÁ vb. I. refl. a fi cuprins de revoltă, de indignare. II. refl., tr. a (se) răscula, a (se) răzvrăti. (< fr.
révolter)
revolta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)revoltá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
revóltărevoltà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)revoltà v.
1. a împinge la revoltă;
2. fig. a provoca indignare:
perfidia ne revoltă.revolta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REVOLTÁ, revólt, vb. I.
1. Refl. A fi cuprins de revoltă, de indignare; a se indigna.
2. Refl. și
tranz. A (se) răscula, a (se) răzvrăti. — Din
fr. révolter.