retușa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETUȘÁ, retușez, vb. I.
Tranz. A face un retuș;
p. gener. a îndrepta, a corecta, a perfecționa. – Din
fr. retoucher.retușa (Dicționar de neologisme, 1986)RETUȘÁ vb. I. tr. 1. A face unele îndreptări, unele înfrumusețări (la o fotografie, la o piesă tehnică etc.).
2. (
Fig.) A corecta, a modifica, a îndrepta. [P.i.
-șez, 3,6
-șează, 4 -
șând. / < fr.
retoucher].
retușa (Marele dicționar de neologisme, 2000)RETUȘÁ vb. tr. a face un retuș; a corecta, a îndrepta. (< fr.
retoucher)
retușa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)retușá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
retușeáză, 1
pl. retușắm; conj. prez. 3
să retușéze; ger. retușấndretușà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)retușà v.
1. a îndrepta unele părți ale unui tablou;
2. fig. a corija în genere (= fr.
retoucher).
retușa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RETUȘÁ, retușez, vb. I.
Tranz. A face un retuș;
p. gener. a îndrepta, a corecta, a perfecționa. — Din
fr. retoucher.