retenție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (
Jur.)
Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor.
2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate.
3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale.
4. (
Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [
Var.:
retențiúne s. f.] – Din
fr. rétention, lat. retentio, -onis.