restitui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))RESTITUÍ, restítui, vb. IV.
Tranz. A înapoia
2. –
Fr. restituer (
it. restituire).
restitui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESTITUÍ, restítui, vb. IV.
Tranz. A înapoia. – Din
fr. restituer, it. restituire.restitui (Dicționar de neologisme, 1986)RESTITUÍ vb. IV. tr. A da îndărăt (cuiva) ceva; a înapoia; a reda. [Pron.
-tu-i, p.i.
restitui, 3,6
-ie. / cf. fr.
restituer, lat.
restituere, it.
restituire].
restitui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)restituí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg.
restítui, 3
restítuie, imperf. 3 sg.
restituiá; conj. prez. 3
să restítuierestitui (Marele dicționar de neologisme, 2000)RESTITUÍ vb. tr. a da îndărăt (cuiva) ceva; a înapoia. (< fr.
restituer, lat.
retituere)
restitui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESTITUÍ, restítui, vb. IV.
Tranz. A înapoia. — Din
fr. restituer, it. restituire.restituĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*restítuĭ și
-ĭésc, a
-í v. tr. (lat.
restitúere, d.
statuere, a așeza, a hotărî. V.
constituĭ. – Se conjugă ca
constitui). Înapoĭez, daŭ înapoĭ:
ĭ-am restituit ceĭa ce-ĭ datoram. Fac să recapete:
a restitui patriiĭ vechea glorie. Restabilesc, aduc ĭar în bună stare:
a restitui un monument, un text.restituì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)restituì v.
1. a înapoia ce luase;
2. a restabili în stare primitivă:
a restitui un text.