restituție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESTITÚȚIE, restituții, s. f. Restituire. ♦
Spec. Restituire de către un stat beligerant către alt stat beligerant a unor bunuri aparținând acestuia din urmă, pe care primul stat și le-a însușit și le-a transportat fără drept pe teritoriul său. – Din
fr. restitution.restituție (Dicționar de neologisme, 1986)RESTITÚȚIE s.f. 1. Determinare a unui punct în spațiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, care cuprind acest punct văzut din mai multe poziții din spațiu.
2. (
În dreptul internațional) Înapoierea de către un stat învins a bunurilor acaparate de el în mod ilegal în timpul războiului de la statul învingător și de la cetățenii acestuia; restituire. [Gen.
-iei, var.
restituțiune s.f. / cf. lat.
restitutio, fr.
restitution].
restituție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)restitúție (-ți-e) s. f., art.
restitúția (-ți-a), g.-d. art.
restitúției; pl.
restitúții, art.
restitúțiile (-ți-i-)restituție (Marele dicționar de neologisme, 2000)RESTITÚȚIE s. f. 1. readucere în starea inițială, restabilire; restituire. ◊ înapoiere de către un stat învins a bunurilor acaparate de el în mod ilegal în timpul războiului de la statul învingător și de la cetățenii acestuia. 2. determinare a unui punct în spațiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, punct, văzut din mai multe poziții din spațiu. 3. (biol.) completare, regenerare a organelor sau părților de organe distruse sau vătămate. ◊ revenire la forma inițială a fragmentelor de cromozomi rupte. (< fr.
restitution, lat.
restitutio)
restituție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESTITÚȚIE, restituții, s. f. Restituire. ♦
Spec. Restituire de către un stat beligerant către alt stat beligerant a unor bunuri aparținând acestuia din urmă, pe care primul stat și le-a însușit și le-a transportat fără drept pe teritorul său. — Din
fr. restitution.