respirație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESPIRÁȚIE, respirații, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră aerul ambiant conținând oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. ◊
Respirație artificială = mijloc de reanimare care constă în efectuarea unui ansamblu de mișcări ce se execută asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopă etc., în vederea introducerii și scoaterii alternative și ritmice a aerului din plămâni.
Operă (sau
studiu, lucrare)
de largă respirație = operă (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexă. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din
fr. respiration, lat. respiratio.respirație (Dicționar de neologisme, 1986)RESPIRÁȚIE s.f. Proces constând în schimburi de gaze între țesuturile vii ale plantelor și animalelor și mediul înconjurător; răsuflare. ◊
Respirație artificială = mișcare mecanică executată asupra unui înecat, a unui asfixiat etc. pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale;
operă (sau
lucrare)
de largă respirație = operă (sau lucrare) de mare amploare. ♦ Aerul respirat; suflare. [Gen.
-iei, var.
respirațiune s.f. / cf. fr.
respiration, lat.
respiratio].
respirație (Marele dicționar de neologisme, 2000)RESPIRÁȚIE s. f. 1. act fiziologic prin care organismele vii efectuează schimbul de gaze între ele și mediul lor de viață. ♦ ~ artificială = mijloc de reanimare prin introducerea și scoaterea alternativă a aerului din plămânii unui înecat, asfixiat etc. ◊ pauză foarte scurtă, utilizată în tehnica frazării. 2. (fig.) răspândire (a unor sentimente sau idei). ♦ operă (sau lucrare) de largă ~ = operă (sau lucrare) de mare amploare. (< fr.
respiration, lat.
respiratio)
respirație (Dicționar de argou al limbii române, 2007)respirație, respirații s. f. (tox.) inhalare a unui drog pe cale nazală.
respirație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RESPIRÁȚIE (‹
fr.,
lat.)
s. f. (
FIZIOL.)
1. Proces fiziologic fundamental prin care organismele realizează un schimb de oxigen și dioxid de carbon cu mediul înconjurător. La plante, aerul încărcat cu oxigen pătrunde prin stomate și se răspândește la țesuturi prin spațiile intercelulare. La animale, schimbul de gaze se realizează la nivelul unor structuri specializate (
aparat respirator). Aerul (sau apa în cazul animalelor acvatice) este introdus în organele respiratorii prin mișcări respiratorii ritmice, controlate de centri aflați în sistemul nervos (
r. externă sau
ventilație); de aici oxigenul trece în sânge și este transportat la țesuturi. Deoarece în organism nu există depozite de oxigen, întreruperea
r. pentru mai mult de câteva minute provoacă moartea. ◊
R. artificială = ansamblu de mișcări având drept scop introducerea și scoaterea alternativă și ritmică a aerului din plămâni, executate asupra unei persoane ale cărei mișcări respiratorii normale au fost temporar întrerupte (în caz de asfixie, înec etc.).
2. Proces metabolic prin care moleculele organice bogate în energie (ex-glucoza) sunt degradate prin oxidare în molecule mai mici, eliberându-se energia necesară vieții. La majoritatea plantelor și animalelor oxidarea se realizează cu ajutorul oxigenului atmosferic (
r. aerobă) și are ca produși finali dioxidul de carbon și apa.
Sin. r. celulară, r. internă, r. tisulară. ◊
R. anaerobă = tip de
r. în care substanțele nutritive sunt oxidate în absența oxigenului atmosferic. Deoarece oxidarea nu este completă, cantitatea de energie degajată este mai mică decât în cazul
r. aerobe. Se întâlnește la unele drojdii și bacterii și în țesutul muscular lipsit de oxigen.
respirație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!respiráție (-ți-e) s. f.,
art. respiráția (-ți-a), g.-d. art. respiráției; pl. respiráții, art. respiráțiile (-ți-i-)respirație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESPIRÁȚIE, respirații, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea dioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră aerul ambiant conținând oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. ◊
Respirație artificială = mijloc de reanimare care constă în introducerea și scoaterea alternativă și ritmică a aerului din plămâni, pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopă etc.
Operă (sau
studiu, lucrare)
de largă respirație = operă (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexă. ♦ Aerul respirat; suflare. — Din
fr. respiration, lat. respiratio.