respir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESPÍR s. n. (Rar) Respirație. – Din
respira (derivat regresiv).
respir (Dicționaru limbii românești, 1939)*respír, a
-á v. intr. (lat.
respiro, -áre, d.
spirare, a sufla, a răsufla. V.
aspir, suspin). Răsuflu, trag aeru în plămîĭ [!] și-l daŭ afară:
animalele nu pot trăi fără să respire. Trăĭesc:
el respiră încă. Fig. Mă manifest foarte viŭ:
copil pe obrajiĭ căruĭa respiră sănătatea. Par a fi viŭ:
portret care respiră. Mă odihnesc puțin:
lasă-mă să respir puțin. V. tr. Răsuflu, trag în pept [!]:
a respira un aer curat. Fig. Anunț, exprim:
aicĭ tot respiră pace. Doresc cu furie:
a respira răzbunare.respir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!respír (rar)
s. n.respir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESPÍR s. n. (Rar) Respirație. — Din
respira (derivat regresiv).