respinge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESPÍNGE, resping, vb. III.
Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta.
2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi.
3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă.
4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. – Din
it. respingere.respinge (Dicționar de neologisme, 1986)RESPÍNGE vb. III. tr. 1. A împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ♦ A refuza.
2. A rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. [P.i.
respíng. / < it.
respingere].
respinge (Marele dicționar de neologisme, 2000)RESPÍNGE vb. tr. 1. a împinge înapoi; a îndepărta, a alunga. ◊ a refuza. 2. a rezista unui atac; a sili pe dușman să se retragă. (< it.
respingere)
respinge (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)respínge (respíng, respíns), vb. – A refuza, a îndepărta, a refula.
It. respingere (Tiktin; Candrea) sau mai probabil de la
(îm)pinge, cu
pref. răs-. Sec. XVIII. –
Der. respingător, adj. (dezgustător).
respinge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)respínge (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. respíng, 1
pl. respíngem, perf. s. 1
sg. respinséi, 1
pl. respínserăm; part. respínsrespinge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)respinge v.
1. a împinge înapoi;
2. a depărta fugărind:
a respinge pe dușmani; 3. a combate cu putere:
a respinge o calomnie; 4. a nu voi să primească:
a respinge o cerere; 5. fig. a insufla desgust:
figura sa te respinge.respinge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESPÍNGE, respíng, vb. III.
Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta.
2. A îndepărta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi.
3. A ține piept unui atac armat, a sili pe dușman să se retragă.
4. Fig. A înăbuși un sentiment, o pornire. — Din
it. respingere.