respingere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RESPÍNGERE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a
respinge. 2. (
Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (
2). –
V. respinge.respingere (Dicționar de neologisme, 1986)RESPÍNGERE s.f. 1. Faptul de a respinge; refuz.
2. (
Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită. [<
respinge].
respingere (Marele dicționar de neologisme, 2000)RESPÍNGERE s. f. 1. faptul de a respinge. 2. (fiz.) exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (3). (< respinge)
respingere (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)RESPINGÉRE (‹
respinge)
s. f. 1. Faptul de a respinge.
2. (
FIZ.) Exercitare de către un corp asupra altui corp a unei forțe îndreptate dinspre primul corp spre ce de-al doilea; poate fi de natură electrică, magnetică etc.; repulsie (
2).
3. (
MED.)
R. grefei = distrugerea grefei sau perturbarea gravă a funcționării organului transplantat, ca urmare a faptului că acestea sunt percepute de organism ca un corp străin care trebuie eliminat prin producerea de anticorpi și limfocite citotoxice. Pentru a preveni
r.g. donatorul trebuie să aibă un grup imunologic foarte apropiat de cel al primitorului; după realizarea grefei se utilizează în doze mari medicamente imunosupresoare.
Sin. rejecție, rejet.respingere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)respíngere s. f.,
g.-d. art. respíngerii; pl. respíngerirespingere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RESPINGÉRE, respingeri, s. f. 1. Faptul de a respinge.
2. (
Fiz.) Exercitare a unei forțe dirijate dinspre corpul care o exercită spre corpul asupra căruia se exercită; repulsie (
2). —
V. respinge.