repugna - explicat in DEX

repugna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REPUGNÁ, pers. 3 repugnă, vb. I. Intranz. (Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. – Din fr. répugner, lat. repugnare.

repugna (Dicționar de neologisme, 1986)
REPUGNÁ vb. I. intr. A-i produce cuiva silă, oroare, dezgust; a-i displăcea profund. [P.i. 3,6 repúgnă. / < fr. répugner, cf. lat. repugnare – a rezista].

repugna (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REPUGNÁ vb. intr. a-i produce cuiva silă, oroare; a-i displăcea profund. (< fr. répugner, lat. repugnare)

repugna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
repugná (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 repúgnă

repugna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REPUGNÁ, pers. 3 répugnă, vb. I. Intranz. (Livr.) A-i produce cuiva silă sau dezgust, a-i provoca cuiva oroare, a-i displăcea profund. — Din fr. répugner, lat. repugnare.

repugnà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
repugnà v. 1. a fi contrar: aceasta repugnă caracterului meu; 2. a simți repugnanță: ea repugnă acestei căsătorii; 3. a inspira desgust: intrigile îmi repugnă.