reologie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REOLOGÍE s. f. Ramură a fizicii al cărei obiect de studiu îl constituie curgerea lentă și deformarea în timp a corpurilor solide sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor. [
Pr.:
re-o-] – Din
fr. rhéologie.reologie (Dicționar de neologisme, 1986)REOLOGÍE s.f. Ramură a mecanicii care studiază deformarea și curgerea unor materiale sub acțiunea forțelor aplicate asupra lor. [Gen.
-iei. / < fr.
rhéologie].
reologie (Marele dicționar de neologisme, 2000)REOLOGÍE s. f. ramură a mecanicii care studiază deformarea și curgerea unor materiale sub acțiunea forțelor exterioare. (< fr.
rhéologie)
reologie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)reologíe (re-o-) s. f.,
art. reología, g.-d. reologíi, art. reologíeireologie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REOLOGÍE s. f. Ramură a fizicii al cărei obiect de studiu îl constituie curgerea lentă și deformarea în timp a corpurilor solide sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor. [
Pr.: re-o-] — Din
fr. rhéologie.