refutație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REFUTÁȚIE, refutații, s. f. (Franțuzism
înv.) Refutare, respingere, combatere. – Din
fr. réfutation.refutație (Dicționar de neologisme, 1986)REFUTÁȚIE s.f. (
Liv.) Refutare, confutație. [Gen.
-iei. / < fr.
réfutation].
refutație (Marele dicționar de neologisme, 2000)REFUTÁȚIE s. f. refutare. (< fr.
réfutation)
refutație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)refutáție (
înv.)
(-ți-e) s. f.,
art. refutáția (-ți-a), g.-d. art. refutáției; pl. refutáții, art. refutáțiile (-ți-i-)refutație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REFUTÁȚIE, refutații, s. f. (
înv.) Refutare, respingere, combatere. — Din
fr. réfutation.