refutare - explicat in DEX

refutare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REFUTÁRE, refutări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a refuta și rezultatul ei; refutație. – V. refuta.

refutare (Dicționar de neologisme, 1986)
REFUTÁRE s.f. Acțiunea de a refuta; refutație. [< refuta].

refutare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
refutáre (livr.) s. f., g.-d. art. refutắrii; pl. refutắri

refutare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
refutare f. 1. fapta de a refuta; 2. partea unui discurs în care se răspunde obiecțiunilor adversarului.

refutare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REFUTÁRE, refutări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a refuta și rezultatul ei; refutație. — V. refuta.