refuta - explicat in DEX

refuta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
REFUTÁ, refutez, vb. I. Tranz. (Franțuzism înv.) A combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice. – Din fr. refuter, lat. refutare.

refuta (Dicționar de neologisme, 1986)
REFUTÁ vb. I. tr. (Liv.) A combate cu argumente temeinice. [P.i. refutéz. / < fr. réfuter].

refuta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
REFUTÁ vb. tr. a combate cu argumente temeinice. (< fr. réfuter)

refuta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
refutá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 refuteáză

refuta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
REFUTÁ, refutez, vb. I. Tranz. (Livr.) A combate o afirmație, o teorie etc. prin argumente puternice. — Din fr. réfuter, lat. refutare.

refutà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
refutà v. a combate victorios argumentele cuiva: a refuta o acuzare.