reducător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)REDUCĂTÓR, reducători, s. m. Substanță care, într-o reacție de
oxido-reducere, pierde electroni,
oxidându-se. –
Reduce +
suf. -ător.reducător (Dicționar de neologisme, 1986)REDUCĂTÓR s.n. Reductor (2). [<
reduc(e) +
-(ă)tor].
reducător (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)REDUCĂTÓR (‹
reduce)
s. m. 1. Substanță chimică care în reacția de oxidoreducere cedează electroni, oxidându-se; reductor (
3).
2. (
BIOL.) Descompunător; organism (îndeosebi bacterie sau ciupercă) care își obține energia necesară prin descompunerea chimică a materiei organice moarte. Au un rol important în cadrul circuitului materiei în ecosistemele naturale.
reducător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)REDUCĂTÓR, reducători, s. m. Substanță care, într-o reacție de oxidoreducere, pierde electroni, oxidându-se. —
Reduce +
suf. -
ător.