recurge - explicat in DEX

recurge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. – Re¹- + curge (după fr. recourir).

recurge (Dicționar de neologisme, 1986)
RECÚRGE vb. III. intr. A apela (la cineva sau la ceva); a se servi, a face uz de... [P.i. recúrg. / după fr. recourir].

recurge (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECÚRGE vb. intr. a apela la cineva sau la ceva; a face uz de... (după fr. recourir)

recurge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
recúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. recúrge; ger. recurgấnd; part. recúrs

recurge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
recurge v. 1. a cere ajutorul, a se adresa la: a recurge la un vecin; 2. a avea recurs la.

recurge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECÚRGE, recúrg, vb. III. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A apela la cineva sau la ceva, a se servi, a se folosi de...; a cere (sau a se adresa cuiva pentru) ajutor. — Pref. re- + curge (după fr. recourir).