recensământ - explicat in DEX

recensământ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
RECENSĂMẤNT, recensământuri, s. n. Operație administrativă care constă în înregistrarea statistică a populației, a animalelor, a vehiculelor etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune dată; catagrafie. [Pl. și: recensăminte] – Din fr. recensement.

recensământ (Dicționar de neologisme, 1986)
RECENSĂMẤNT s.n. Operația de înregistrare (pe cale administrativă) a populației, a animalelor etc. dintr-o țară sau dintr-o regiune. ◊ Recensământ fiscal = numărătoarea contribuabililor și înregistrarea veniturilor lor susceptibile de a fi impuse de fisc. [Pl. -mânturi, -minte, var. recensiment s.n. / cf. fr. recensement].

recensământ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
RECENSĂMẤNT s. n. operația de înregistrare la fața locului a populației, animalelor etc. dintr-o țară, dintr-o regiune. (< fr. recensement)

recensământ (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
RECENSĂMẤNT (după fr. recensement) s. n. Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor despre fenomenele supuse observării se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului. ◊ Recensământul populației = r. al cărui scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, după un program unitar, după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale; sex, vârstă, stare civilă, naționalitate, nivel de instruire, ocupație, ramură de activitate etc. Adesea se realizează concomitent și un r. al locuințelor. În epoca modernă primele r. au avut loc în S.U.A. (1790), Franța și Marea Britanie (1801). În Principatele Unite prima încercare de r. datează din 1859, din inițiativa domnitorului I. Al. Cuza. R. în România au avut loc în anii: 1899, 1912, 1930, 1941, 1948, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

recensământ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!recensămấnt s. n., pl. recensămínte

recensământ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
RECENSĂMÂNT, recensăminte, s. n. Formă specială de înregistrare statistică de mare amploare, de obicei periodică și exhaustivă, în care culegerea datelor se face direct de către observatorii speciali trimiși la fața locului; catagrafie. ◊ Recensământul populației = recensământ al cărui scop îl constituie stabilirea pe întreg teritoriul unei țări, la un moment dat, a numărului și a structurii populației după principalele sale caracteristici demografice, economice, religioase și social-culturale. [Pl. și: recensământuri] — Din fr. recensement.