putred (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pútred (pútredă), adj. – Stricat, descompus. –
Mr.,
megl. putrid. Lat. pūtrῑdus (Pușcariu 1420; REW 6877), conservat numai în
rom. (Rosetti, I, 171). –
Der. putrezi (
var. înv. putredi, Mold. putrădesc),
vb. (a se descompune);
putrejune (
var. putreziciune),
s. f. (putrefacție);
putregai (
var. putrigai),
s. n. (lemn putred, putreziciune), unde
g apare ca în
mucegai (Tiktin), în locul lui
j din
putrejune, cf. repezi ›
repejune ›
repeguș (după Pușcariu 1421, dintr-un
lat. *
pūtrῑcus, explicație care ar fi insuficientă);
putregăi, vb. (a se putrezi);
putregăios, adj. (putrezit de jumătate, mîncat de carii);
putrezitor, adj. (care putrezește);
putrezitură, s. f. (putrefacție). –
Der. neol. (din
fr.)
putrefacți(un)e, s. f.;
putrescibil, adj.;
imputrescibil, adj.