purism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURÍSM s. n. Tendință de a elimina dintr-o limbă elementele considerate străine de structura ei. – Din
fr. purisme.purism (Dicționar de neologisme, 1986)PURÍSM s.n. Tendință exagerată și formalistă de a înlătura din limbă toate elementele socotite străine. ◊
Purism estetic = tendință în arta modernă de restaurare a reflectării obiectelor în simplitatea lor arhitecturală și în autenticitatea lor. [< fr.
purisme, cf. germ.
Purismus].
purism (Marele dicționar de neologisme, 2000)PURÍSM s. n. tendință exagerată de a înlătura dintr-o limbă toate elementele socotite străine. (< fr.
purisme)
purism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PURÍSM (‹
fr.)
s. n. 1. Tendință de a elimina dintr-o limbă (toate) elementele socotite străine de originea și spiritul ei. ♦ Preocupare excesivă pentru a fi în conformitate totală cu un tip (tipar) ideal.
2. Teorie postcubistă reprezentată de A. Ozenfant și Ed. Jeanneret (Le Corbusier), care în manifestul „După cubism” (1918) propuneau restituirea simplității și purității riguroase a formelor în pictură și eliminarea ornamentului și geometrismului absolut în arhitectură.
purism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)purísm s. n.purism (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)purism n. defectul puriștilor. Purismul tinde la absoluta înlăturare a vorbelor străine și recente. Astfel curentul latinist, mai ales în Transilvania, a dominat câtva timp și în școalele din Muntenia. El a găsit expresiunea-i extremă în
Dicționarul latiniștilor Laurian și Maxim (1871—1876).