puricătură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PURICĂTÚRĂ,puricături, s. f. (Pop. și fam.) Puricat. – Purica + suf. -ătură.
puricătură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) puricătúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. puricătúrii; pl. puricătúri