protocol (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROTOCÓL, protocoale, s. n. 1. Act, document în care sunt consemnate rezoluțiile unei adunări, ale unor dezbateri, ale unei conferințe internaționale; document diplomatic cu valoarea unui acord internațional, care cuprinde hotărârile luate la o conferință internațională.
2. (
Înv. și
reg.) Formular oficial folosit pentru acte publice;
p. ext. registru, catastif.
3. (La
sg.) Totalitatea formelor și a practicilor de ceremonial care se aplică la festivități oficiale în relațiile diplomatice; serviciu însărcinat cu organizarea oficială a ceremonialului. ♦
P. gener. Reguli (de conduită) care trebuie respectate în societate. – Din
fr. protocole, germ. Protokoll.protocol (Dicționar de neologisme, 1986)PROTOCÓL s.n. 1. Regulă de ceremonial folosită la anumite acte cu caracter solemn sau în relațiile diplomatice. ♦ Serviciu pe lângă instituții superioare, însărcinat cu luarea măsurilor privitoare la ceremonial.
2. Act suplimentar al unui tratat prin care se stabilește modul de aderare la un acord preexistent, sunt formulate anumite rezerve sau interpretări, se stipulează prelungirea ori modul de aplicare a unui acord existent etc. ♦ Document, proces-verbal, dezbatere în cadrul unei conferințe internaționale, al unei dezbateri, al unor tratative. ♦ Document în care se consemnează schimbul sau depunerea instrumentelor de ratificare. ♦ Document, act diplomatic care cuprinde consemnarea unor hotărâri sau a unei înțelegeri privind mai multe state. [Pl.
-oale, -oluri. / < fr.
protocole, cf. lat.
protocollum, gr.
protokollon].
protocol (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROTOCÓL s. n. 1. totalitatea formelor și practicilor de ceremonial care se aplică la festivități oficiale în relațiile diplomatice. ◊ serviciu însărcinat cu luarea măsurilor privitoare la ceremonial. 2. document care consemnează dezbaterile purtate în cadrul unui congres, al unei conferințe internaționale, al unor tratative. ◊ act suplimentar al unui tratat prin care se stabilește modul de aderare la un acord preexistent. 3. înțelegere internațională încheiată în diferite domenii. ◊ document în care se consemnează schimbul instrumentelor de ratificare, încheierea unor tratative. 4. (inform.) convenție hardware și software de schimb a informațiilor între două sisteme. (< fr.
protocole, germ.
Protokoll, lat.
protocollum, gr.
protokollon)
protocol (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)protocól (-luri), s. n. – Ceremonial, proces-verbal.
Fr. protocole. –
Der. protocolar, adj., din
fr. protocolaire; protocoli (
var. (îm)protocola),
vb. (a include într-un protocol), din
germ. protokollieren.protocol (Dicționaru limbii românești, 1939)*protocól n., pl.
urĭ și
oale (vgr.
protó-kollon, prima foaĭe [de hîrtie lipită] care cuprinde subĭectu celor următoare, condică, cod, d.
prótos, primu, și
kólla, „cleĭ”, ngr. „coală”; fr.
protocole. V.
coală). În evu mediŭ, etichetă (prima coală) la arhive, apoĭ condică autentică. Formular p. a face acte publice. Proces-verbal saŭ sumar de conferență [!] diplomatică:
a dresa un protocol. Ceremonial uzitat în afacerile diplomatice, în recepțiunile suveranilor ș. a.
Fig. Arta de a te purta politicos în lume, codu manierelor elegante, etichetă:
a te purta după protocol.protocol (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)protocól s. n., (acte)
pl. protocoáleprotocol (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)protocol n.
1. formular pentru redactarea actelor publice:
2. proces-verbal al deliberațiunilor unui congres, al unei conferințe diplomatice.