prostesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSTÉSC, -EÁSCĂ, prostești, adj. 1. Care dă dovadă de prostie, de lipsă de logică sau de rațiune.
2. (Rar) De calitate inferioară, fără valoare, de rând. –
Prost +
suf. -esc.prostesc (Dicționaru limbii românești, 1939)1) prostésc, -eáscă adj. (d.
prost). De prost:
vorbă, glumă, figură prostească. Rar. Simplu, ordinar.
prostesc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) prostésc v. tr. (d.
prost). Prefac în prost:
beția l-a prostit. Fam. Înșel ca pe un prost:
vreĭ să mă prosteștĭ pe mine ? A prosti miliția (școala orĭ altă muncă), a trage chĭulu milițiiĭ, a te subtrage [!] de la serviciŭ supt [!] diferite pretexte (de ex., prefăcîndu-te bolnav). – Pin [!] vest și
împrostesc.prostesc (Dicționaru limbii românești, 1939)3) prostésc v. tr. și intr. (vsl. sîrb.
prositi, a cerși, și infl. de
prostiti, a ĭerta, de unde vine și
bodaprosti).
Vest. Rar. Cerșesc.
prostesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prostésc adj. m.,
f. prosteáscă; pl. m. și
f. prostéștiprostesc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prostesc a. ce arată prostie:
vorbă prostească.