prosti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSTÍ1, prostesc, vb. IV.
1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gândire, inteligența, a deveni prost; a se tâmpi. ♦ (
Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenții; (
fam.) a se fandosi, a se izmeni (
1). ♦
Refl. și
tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, dreapta judecată; a (se) zăpăci. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului.
2. Tranz. (
Fam.) A induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela. – Din
prost.prosti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROSTÍ2, prostesc, vb. IV.
Intranz. (
Pop.) A cerși. – Din
sl. prostiti „a ierta”.
prosti (Dicționar de argou al limbii române, 2007)prosti, prostesc I. v. t. a induce
(pe cineva) în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela
II. v. r. 1. a avea o atitudine afectată, plină de mofturi / de pretenții
2. a se comporta / a evolua sub posibilitățile proprii
prosti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prostí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. prostésc, imperf. 3
sg. prosteá; conj. prez. 3
să prosteáscăprostì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)prostì v.
1. a face, a deveni prost:
s’a prostit de tot; 2. a cerși (v.
prosteală).