prorocitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROROCITÓR, -OÁRE, prorocitori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (
Înv.) (Persoană) care prorocește. –
Proroci +
suf. -tor.prorocitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prorocitór (
înv.)
adj. m.,
s. m.,
pl. prorocitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. prorocitoáre