prodig (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRODÍG, -Ă, prodigi, -ge, adj. (
Livr.) Risipitor, cheltuitor. – Din
fr. prodigue, lat. prodigus.prodig (Dicționar de neologisme, 1986)PRODÍG, -Ă adj. (
Liv.) Risipitor, cheltuitor. [< fr.
prodigue, cf. lat.
prodigus].
prodig (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRODÍG, -Ă adj. risipitor, cheltuitor. (< fr.
prodigue, lat.
prodigus)
prodig (Dicționaru limbii românești, 1939)*pródig, -ă adj. (lat.
pród-igus, d.
prod-ígere, a împinge înainte, a cheltui, compus al luĭ
ágere. V.
agit). Risipitor, cheltuitor fără socoteală:
pródigiĭ pot fi pușĭ supt [!] un consiliŭ judiciar. V.
avar.prodig (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prodíg (
livr.)
adj. m.,
pl. prodígi; f. prodígă, pl. prodíge