procuratură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROCURATÚRĂ, procuraturi, s. f. Organ al puterii de stat în sarcina căruia intră supravegherea aplicării și executării legilor, trimiterea infractorilor în fața justiției, susținerea acuzării înaintea instanțelor judecătorești, precum și reprezentarea intereselor statului în instanță;
p. ext. clădire în care își are sediul acest organ al puterii de stat. – Din
rus. prokuratura.procuratură (Dicționar de neologisme, 1986)PROCURATÚRĂ s.f. Organ al puterii de stat care are ca sarcină supravegherea aplicării și executării legilor, trimiterea infractorilor în fața justiției, susținerea acuzării înaintea instanțelor judecătorești, precum și reprezentarea intereselor statului în instanță. [< rus.
prokuratura].
procuratură (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROCURATÚRĂ s. f. organ de stat cu supravegherea aplicării și respectării legilor, trimiterea infractorilor în fața justiției, susținerea acuzării înaintea instanțelor judecătorești, precum și reprezentarea intereselor statului în instanță. (< rus.
prokuratura)
procuratură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)procuratúră s. f.,
g.-d. art. procuratúrii; pl. procuratúri