procuror - explicat in DEX

procuror (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PROCURÓR, -Ă, procurori, -e, s. m. și f. Membru al procuraturii, care supraveghează justa aplicare a legilor și care reprezintă interesele statului într-un proces; magistrat atașat pe lângă o instanță judecătorească și având rolul de acuzator public. – Din fr. procureur.

procuror (Dicționar de neologisme, 1986)
PROCURÓR s.m. 1. Magistrat, membru al parchetului (II) [în DN]. 2. Membru al procuraturii care supraveghează justa aplicare a legilor și care susține acuzarea într-un proces ca reprezentant al statului. [< fr. procureur].

procuror (Marele dicționar de neologisme, 2000)
PROCURÓR s. m. 1. magistrat, membru al parchetului (III). 2. membru al procuraturii, care exercită atribuțiile ce revin acesteia. (< fr. procurer)

procuror (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
PROCUROR apăsător, câine roșu, cuvântător, doveditor, întrebător, mâncător de oameni, rechin, țap roșu, uliu, vultur.

procuror (Dicționaru limbii românești, 1939)
*procurór m. (fr. procureur [d. procurer, a procura], care corespunde cu lat. procurator). Magistrat care are rol de acuzator public la tribunale în crime și delicte și care face parte din parchet. (Cînd îs 2-3 secțiunĭ la un tribunal, unu se numește prim procuror. În armată, acuzatoru public se numește comisar regal). Procuror general, procuror de curte (de apel, de casațiune).

procuror (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
procurór s. m., pl. procuróri

procuror (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
procuror m. magistrat însărcinat de ministerul public pe lângă Curți și tribunale: prim-procuror, procuror general.